Adriana Bahmuţeanu a făcut o dezvăluire care a luat prin surprindere o ţară întreagă. Jurnalista a dezvăluit în cadrul unui interviu că i-a refuzat avansurile lui Ștefan Bănică jr. Totul s-a întâmplat în urmă cu mai mulţi ani, chiar după ce artistul se despărţise de Mihaela Rădulescu.
Adriana Bahmuţeanu şi Ştefan Bănică jr. au fost pe vremuri vecini de bloc. Se pare că în perioada respectivă artistul a fost atras de brunetă şi a început să îi facă avansuri. Lucrurile nu au ajuns în punctul în care acesta şi-ar fi dorit şi asta pentru că, spune vedeta, el nu a fost niciodată genul ei.
Astfel l-a refuzat politicos, până în momentul în care artistul a înţeles şi s-a retras.
„Dacă voiam să am o relație cu el, aș fi avut-o încă de acum șase ani. El mi-a făcut avansuri pe vremea când eram vecini de bloc.
Eu stăteam la șase, el la etajul 1. Totul s-a întâmplat după despărțirea lui de Mihaela Rădulescu. Ștefan trecea atunci printr-un divorț și nu-i era deloc ușor, chiar dacă toți știau că el a fost cel care a dorit să se separe de Mihaela. Suferea și probabil că era mai vulnerabil în acea perioadă”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.
„Deși eu voiam să fim doar prieteni, insistențele lui m-au făcut să îl îndepărtez de mine. Nu mi-a plăcut de Bănică că bărbat, nu e genul meu. Eram mai înaltă ca el, ce să fac cu el? Ne vedeam zilnic, aveam ore similare de plecat de acasă.
Am fost de câteva ori și în casa lui. Eu aș fi vrut ca el să fie că frățiorul meu, iar el voia altceva. Și în plus, eu eram și sunt și acum prietenă cu fosta lui soție, Mihaela, și dacă aș fi avut o relație cu el, nu m-aș mai fi putut uita în ochii Mihaelei”, a mai susținut Adriana Bahmuțeanu.
În continuare, jurnalista a explicat că nu a crezut niciodată în intenţiile artistului de a o cuceri, ci mai degrabă a considerat că Ştefan Bănică ar fi vrut doar să se laude cu relaţia lor.
„Cred că nu l-a atras nimic în mod special la mine. Cred că era o defulare vizavi de Mihaela. Ea era cu Elan, Bănică era singur. Eu eram prietenă cu Mihaela și colege la Antenă 1 pe atunci. I-ar fi plăcut să scrie presa că este cu o altă vedetă, eu fiind persoană publică”, a explicat vedeta, conform wowbiz.ro.
Sursă foto: social media